Salata de vinete cu maioneza

Salata de vinete cu maioneza

Salata de vinete este un aperitiv usor de facut, economic si racoros, iar maioneza ii da un gust mai placut, mai onctuos, mai putin aspru.

De multi ani eu nu mai pun ceapa in salata de vinete, ci usturoi, ceea ce o face mai buna si ii da un gust aparte.

Reteta pentru picnic (si nu numai!)

Calificativul retetei
Reteta nu a fost votata inca! Fii primul care voteaza! O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele
Se încarcă...
Ingrediente
  • 2 vinete
  • 1 catel de usturoi
  • sare
  • piper
  • maioneza din 2 oua

Instructiuni de preparare

Se spala vinetele si se coc. Cand sunt coapte, se lasa putin la racorit, dupa care se curata de coji si se pun pe un plan inclinat (un fund de lemn) pentru a se scurge.
In timp ce vinetele se scurg, se face o maioneza dintr-un galbenus fiert tare si razuit in care incorporam o jumatate de lingurita de mustar clasic. Cand acest amestec s-a omogenizat, se adauga un galbenus crud, se amesteca bine, dupa care se incorporeaza, putin cate putin, aproximativ 50 ml de ulei. Se amesteca intruna, pana ce maioneza este consistenta/groasa/ferma. La urma, se adauga cateva picaturi de zeama de lamaie, se omogenizeza totul si maioneza este gata.
Se toaca foarte bine (sau se mixeaza) vinetele scurse (daca au seminte mari si tari, e bine sa fie indepartate, pentru ca nu prea sunt bune). Odata tocate (mixate) foarte bine, vinetele se incorporeaza in maioneza, se amesteca bine si se condimenteaza cu sare si piper.
De multi ani, eu nu mai folosesc ceapa la salata de vinete, ci un catel de usturoi razuit fin. La aceasta cantitate de vinete, este suficient un singur catel de usturoi, care ii va da un gust aparte salatei.
Pentru ca salata contine maioneza (care ii da un gust fin, foarte bun) nu mai este necesar uleiul.
Cine vrea, serveste salata de vinete cu rosii proaspete.

Opinia ta despre reteta "Salata de vinete cu maioneza"?